Aici vă ținem în permanență la curent cu stadiul actual.

 

Legea privind limitarea chiriilor locuințelor în Berlin (MietenWoG Bln), așa-numita plafonare a chiriilor, a intrat în vigoare la data de 23.02.2020. Diferite tribunale au luat deja hotărâri judecătorești în acest sens. Totuși, aceste hotărâri judecătorești nu au efect asupra aplicabilității legii, prin urmare, legea este valabilă și trebuie respectată. În acest loc vă informăm cu privire la evenimentele următoare.

Obligațiile de informare și anunțare prevăzute în lege nu pot fi îndeplinite momentan de către proprietarii locuințelor închiriate din cauza crizei provocate de Coronavirus. În acest caz, landul Berlin ia în calcul omiterea încălcărilor întemeiate ale obligațiilor legale, precum și a măsurilor de sancționare, de exemplu, penalitățile administrative. 

În acest loc puteți verifica cu doar câteva click-uri care sunt drepturile și obligațiile dumneavoastră conform legii privind plafonarea chiriilor și unde găsiți cererile necesare, serviciile și formularele corespunzătoare.

Cât de mare poate fi chiria și cum trebuie să procedați? Faceți clic aici:

Sunteți proprietar sau chiriaș?